pe nisipul meu
urmele pașilor tăi au formă de lună
tristă...
și în liniștea ce s-a așternut peste noi
vocea ta a rămas cânt bizantin
prin orizontul de dor și răcoare
doi ochi șireți, vâlvătaie
mă urmăresc...
ca și atunci,
mi-aș dori să te duci
în goană
pe o coamă neagră de mânz nebun
ca și atunci...
e zadarnic!