motto: "eu duc pe umeri steagul singurătății și nu-l duc spre locuri de desfătare"-Ion Mureșan


strigătul

gura cui îmi rostește cuvântul? între ziduri e seară deja
trupul bărbatului meu luminează ascuns în pământuri
memoria devine un câmp la marginea orașului
îmbătrânesc între lucruri necunoscute

resemnarea

un animal bolnav resemnarea
adulmecă nopțile noastre le îndepărtează
atingeți vă rog acest exponat de muzeu
el vă va fi recunoscător într-o zi
va arunca peste voi năvoadele uriașe ale uitării de sine

pumnul prin zid

degete bolnave subțiri albe voi muri fără să înțeleg de ce scormoniți
prin ungherele cerului prin creierul amorțit de durere prin pământurile sterpe ale nordului
cum spălați voi la izvoare cămăși însângerate rufe celeste panglicile de fum ale iluziei
pumnul prin zid niciodată pentru că zidul este tatăl și noaptea
este pâinea copiilor săraci și orfani
pentru că zidul este viața care nu ți-a fost încă-ndeajuns
ești chiar tu într-o noapte cât mai departe

o linie subțire e realitatea

aici lângă un bărbat cu nume de casă aștept încă întoarcerea fratelui din lungile sale călătorii
când va ajunge palid și obosit înspre seară îl voi lua de mână și vom salva lumea
știu că realitatea e doar o linie subțire dacă închizi ochii devine un punct
ce hâdă e speranța ce oribilă certitudinea cât de febrilă trecerea
ca o absență

somnul

vei auzi din nou vântul prin odăile albe
vom porni la vânătoare în zori odată cu primele semne ale orașului
unde ești tu sufletul meu în care parte a lumii și pentru cine îți tremură glasul?
somnul acoperă imensele câmpuri de gheață
va lăsa el tăcerea să ne îngroape
singuri
departe
?

așa a fost
prima zi a îndepărtărilor noastre


ascultă acest text în lectura autoarei