te-ai întors lângă cel ce te golește de sensuri
cu indiferența ce o stăpânește ca un maestru.

glasuri de oameni te sperie te rănesc deși tu
repeți ca o mașină stricată că nu îți pasă și fugi.

din clipele când făceam dragoste. sclipiri vii
încovoiată de placere mă mângâiai. mi-ai spus
ce suflet bun am și ai pornit drumul destrămării
ca-ntr-o cetate medievală.

gândești nociv.
o ora ai stat de parcă ai fi făcut sex cu călugărul.
muțenia ta contrazicea timpul și spațiul durerilor
universul era deja golit de mine.

din acel moment
eu am început viața de zombi. ultimile trei ore.

m-ai dezmoștenit de soartă de mine și de noi.
voi zbura cât de curând cu gânduri în lacrimi
de pe clădiri de pe iriși de pe clitorisul mov și umed.

buzele își mai aduc aminte tu mă mai dorești
crezi că vei trăi o mie de vieți și ce dacă
el ți le va șubrezi pe toate.

te-ai ascuns. în cloacă

după cum trăiești. și cine nu ne va da pace în iriși
să-i crească întuneric în sfârcuri dorințe pierdute.
nu pot trăi fără noi.

redă-mi viața. ne iubim.