înghițim căsuțele una câte una
ne îndreptăm spre luna ce naște galben
se află după acel bloc

îți ascut umbra
în zidurile pe care tu scrijelești cuvinte ce încep de sub unghiile tale
îți nasc un ecou
prelungirea vorbelor infinite și lungi pe care le mimăm

nici îngerii nu ne iartă
asmută câinii-caninii dincolo de oasele noastre
aflate în altă lume de calciu
sunt invidioși că am fost azi la biserică împreună

în lumea asta însă
în care dumnezeu se mai caută de buzunare
îți sapi pe furiș
ca și cum săpatul te face să transpiri
o ieșire după care salivezi
din vremea când limba nu semăna a salivă

pentru mine rămâi aglomerare de puncte
și nu încurcată prin vene cum te simțeam
atunci când palpam ganglionii mei domestici

se pare că erau în creștere

ploaia nu ne poate șterge
pe noi desene spre asfalt

poate un măturător ce nu știe
istoria conturului