ți-ai gonit străjerii și camera ta a rămas
turn pustiit/ auzeai doar pașii hoțului sub fereastră
știai că sunt eu pe mine ție furându-mă/ tu
ca un animal ciudat ascuns
în ieslea cailor/ dimineața îi găseam aveau coamele împletite în
vis/ mâinile tale încercând să mă lege
dacă m-aș opri/ dacă m-aș opri/ gândul meu parcă e ecoul
ferestrei deschise spre mare îmi spuneai într-o zi că o vei
învăța literă cu literă/ fir cu fir/ în timp ce-mi fărâmițai părul între
degete/ întotdeauna mă iubeai cu alte mâini/ nu înțelegeam
atunci ți-am zis că un cerșetor pe care l-ai hrănit cu firimiturile păsărilor
ți-a lăsat visele/ tu le-ai încuiat în sertar și de atunci mă
iubești cu mâinile și cu ochii lui
zâmbeai/ gura ta se deschidea a tine
nici acum nu știu care dintre voi m-a privit plecând
îi simțeam răsuflarea în spate/ l-am așteptat zile în șir
până când am terminat pâinea/ păsările se izbeau încă de fereastră
tu ai descuiat în urmă toate sertarele
ai spălat ceștile de cafea si ai curățat covorul
din părul meu ai țesut alt covor pe care te-ai rugat
de dezlegare.