Când frunza țipă-n zadar
în verile mult prea calde,
singurătatea ta joacă zaruri
la periferia unei iubiri pierdute.
Atunci nu-ți mai amintești iubite
de ate tale vechi redute.

Încremenește-n așteptarea clipei
un adevăr până la tâmplă.
Ai ochii verzi la fel ca iarba
și-n mâinile tale se află un șarpe.
De îl încălzești la sân prea agitat
nervoasă și revoltată-ți vine vorba.

Un dansator pe o sârmă ruginită,
care se balansează ca un copilaș.
La capul spasmelor din interior,
nu vei mai căpăta,se pare,
decât o grimasă prea amorțită
și-n final: doar o eroare.