Stau cufundat,
ca un purpuriu al amurgului,
în împărăția lui Priap,
grădina cu-arome adormitoare.
Mă refugiez, încolțit de multitudinea
de umbre-a inceputurilor,
în spirala lentorii.
Peregrinând printre iriși albaștri ce mă amețesc
cu-a lor aromă-nțepătoare,
visez seraiul falnic, de unde zborul presimțirilor
mi-aduce profeția vieților pierdute.
Mi-nchipuiesc sufocat
sulimanul desfrânării,
adâncimea puțurilor conștiinței
din care, odată căzut,
nu te mai scoate nimeni.
O, bătrâni protectori ai inocenței,
stropiți cu lacrimi de rouă
câmpia privirii,
spargeți masca de cristal
a putreziciunii,
cu sfinte-arome de înțelepciune
înmiresmați gândurile neprihăniților.
Din împărăția lui Priap,
mă retrag, alungat de felinarele nopții.
E intuneric, mi-am adus aminte
că am uitat gândurile mele
luptându-se încrâncenate între ele.