inspir profund aerul tău domestic dulceag. azi mă numesc ioana
cu vocale rotunde ca niște gogoși. mi-am deschis o visătorie pe colțul dinspre tine al sufletului.

iarăși traversez strada cu ochii închiși. nu mă leg la șireturi
am o umbrelă ciudată pe care o port deschisă
mereu
în loc de ploaie
o floare
în loc de mâna stângă
un corb.
las focul încrucișat al privitorilor să mă ciuruiască în voie
camionul verde frânează în ultima clipă zdrobind linia albă continuă
sunt doar o carne roșie plină ochi de hemoglobina dimineților tale feroase

în galantare atârnă amorfă și palidă realitatea
cârligul ruginit ne spânzură de propria noastră oboseală
s-au alterat amintirile prea vechi
dar tu ai luat întotdeauna totul așa cum a fost
fericirea era cuvântul de trecere în salonul roz
ce acum seamănă mai mult cu o cutie de tablă vopsită
din care pacienții au mâncat pe acuns toate bomboanele

azi mă numesc ioana
ca și celelalte muieri
îmi las visele în cursa de ora 7
păstrez ascunse doar trei dorințe
lipite cu gumă de mestecat în batista din buzunar