Prima dată l-am omorît pe tata cînd a auzit că scriu poezii. Taximetrist fiind ducea din birt în birt artiști printre care și poeți. Culmea, că ăștia lăsau cel mai mare bacșiș. L-am mai omorît odată pe tata cînd a auzit că scriu la ziar. A înviat a doua zi cînd colegii lui s-au dus să-l întrebe dacă deșteptul care semnează în Curierul e fisu. Acum cîteva zile, l-am omorît a treia oară. Era vineri. Aveam nevoie de șfanți să plec la o întîlnire poețească. Trustul Curierului îmi înghite mereu micile răsfățuri. Știam că cel puțin pe o lună am încheiat conturile și că nu trebuie sărit gardul. Dar nevoia de a sări peste lume îți dă mai mult decît poți duce. Ce-am făcut? Mi-a trecut prin minte daimonul care mi-a zis:
- Du-te boule, la Doamna Mari. Spune-i mă că a murit tactu.
Așa am și făcut. Am luat cu mine masca de milog și la Brio am fost. Se vedea că nu sînt normal. De aceea Veta m-a și luat în primire spunîndu-mi: "Pleacă Sile, Doamna Președintă are treabă!". În aceeași secundă am replicat: "Nu plec că a murit tata! În secunda următoare intram pe ușa biroului. Odată cu mine intrau toți Siliștenii printre ei bețivanii, curvarii, mincinoșii, băieții de treabă, poeții, bărbații ori copiii. N-apuc să-i spun surioarei care mi-e președintă că mi-o ia Veta înainte: "A murit tac-su!". Doamna Mari rămîne stană de piatră. În timpul acesta Siliștenii din mine mă scuipă, mă înjură, îmi trag șuturi, spunîndu-mi parcă să-ți fie rușine!" Dar nu-mi este Și aceasta dintr-un motiv ciudat care are pînă la urmă un raționament. Acela de a demonstra că atunci cînd vrei să scrii ceva despre oameni trebuie să trăiești în pielea lor și a ta. Am obținut două milioane bani de benzină să ajung la morgă. Atît am cerut. Ființa aceasta care se numește Marilena Barață este un copac, un singur copac în mijlocul unei păduri în care păsările îi ciripesc lui Dumnezeu despre viață. Păsările vin, îi șoptesc de durerea care umblă înțolită prin lume. Iar omul de Oameni care ajută oameni fără să stea pe gînduri trimite faptele prin lume și asta pentru a demonstra că Dumnezeu există și există tocmai fiindcă unii din noi nu-L mai vedem. Iartă-mă Doamne că uneori îți întorc spatele


# subtitlul este denumirea unei rubrici pe care o semnez în Curierul Zilei