Þi-e sufletul o mină părăsită
în care aurul s-a dus de mult.
Provoci-n jur doar agitație,
iar mângâierea hazardului,
se arată pe o geană căzută,
și-ți produce o vicleană trepidație.

Puzderia de vise dezgolite,
nu vrea să-ți mai apară deocamdată.
În turnul tău cocoșat de așteptări,
răbdarea prinde firave aripi.
Viața ți se pare prea încurcată,
iar obscena mocirlă în creier se arată.

Deja în ureche un râs agitat,
apare ca un sediment dintr-o relație.
Strădaniile deșarte de a câștiga reduta,
se lovesc de un zid surpat.
Gândul care acum o să-ți dea somație,
îți spală și-ți netezește lupta.