în vechi potire astăzi nu mai stărui
ca un străin de mine mă revărs
cu bucurii cu fapte și cu plâns
în unda ta tu, Dunăre mă-ngădui!

Cum oare-ar fi să lenevesc o clipă
să mă băltesc în rădăcini și cioate
o lotcă amarată sigur va socoate
că am făcut de gânduri iar risipă.

Șoptește-a nouri și răsare-a soare
meleagul meu de-a pururea în curs
cu dimineți ce pleacă-nspre apus
pe apă, trestii, sălcii și culoare.

Mai dă-mi o zi miresmele de baltă
Cerceiii de cireșe din urechi
îi pun pe unda ta a joacă-n scaldă
la ceasul când din slava stelei 'naltă

în fumuri de argint ne risipim
la mal de apă sub un cer sublim.