E prea-ntuneric pentru dimineață
Mai calc pe malul vremii orb
Și valurile orelor măsoară
Câte un gând pe care-l sorb
Și-l clatină-n deșertul lor,
Și-l împletesc în ritmul lumii,
Mai bate-un țipăt incolor
La poarta pieptului furtunii.
Și se ascunde roșu și sărac
În urmele uitărilor aduse
De lacrimile care tac
Mai înainte de-a fi plânse...
Mai zăbovesc aici un pas
Să nu mai număr urma vremii
Mă-ntorc să umplu cu tăcere
Pierduta cale străbătută
De durere...