spre seară mistreții rup zidul
tu așezi în locul gol
un tablou din care cad cuie
îți simt pofta aproape isterică
de a te pierde într-un timp cerebral
somnul pe tavan
un înecat căruia după trei zile
îi ies la suprafața apei doar ochii
te vezi în ei
ești singur
zadarnic pare tot ce ai făcut pînă acum
nu există jos nu există sus
pasărea nu zboară
ea trage o linie
lucrurile au simțul firescului
de aceea se înșiră ca la paradă
în fața ferestrei să le alegi
dar tu te întorci la tine însuți
mai gol decît ai plecat