agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textes du même auteur


Traductions de ce texte
0

 Les commentaires des membres


print e-mail
Visualisations: 1726 .



din Seria maternala
poèmes [ ]
selectie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par [Pistrui ]

2006-06-16  | [Ce texte devrait être lu en romana]    | 



iubirea maternă n-are margini

are ochii mari
și se miră mult,
fiică-mea,
gesturile ei sunt largi
și grațioase.
vă spun că e miraculoasă
chiar dacă noaptea
mă întorc cu spatele
că-i miroase gura.


parc

parcul e plin de interdicții
pentru viitorii oameni mari.
sunt multe
mame, bunici, mătuși
măcinate de fricile lor.

copiii își lipesc unul altuia
mângâieri sau palme,
mamele, bunicile și mătușile
își lipesc suferințele pe bănci
și multe vorbe cu multe înțelesuri.

Una mea se rostogolește,
se cațără, aleargă și țipă.
n-o opresc.


febra

la șase luni
a făcut gripă.
nu știam
dacă să fiu mai degrabă îngrijorată,
dacă să-mi fie mai degrabă milă,
dacă de ea sau de mine.

așa că am făcut și eu febră
și mi-am plâns în pernă câteva nopți
nehotărârea.

proiecții

când s-a născut,
credeam că nu mai pot să îmi doresc nimic.
când a zis primul cuvânt,
le-am așteptat pe celelalte,
când a făcut primul pas,
am vrut să alerge,
când a alergat,
i-am cumpărat bicicletă,
și, în general,
dacă manâncă primul fel,
încerc și cu al doilea.

și mintea mea urzește totul,
contrar mie:
mă grabesc
s-o alung cât mai departe de mine,
de când sunt mamă,
am căpătat vocații tragice…


copil urban de mamă rurală

știe bine în ce sens curge o arteziană,
la super-market se mișcă agil printre rafturi,
traversează strada deja îngrijorată,
și seara luminile orașului
îi spun mai multe povești decât stelele.

e un copil din Bucuresti,
merge cu troleul, cu metroul, cu tramvaiul
așa e ea de importantă.

eu mă agăț de ea în oraș,
încă sunt prea mică,
dimensiunile astea mă amețesc,
proiectez peste ani,
une mademoiselle a l’aise parmi les voitures,
au volan.

(iunie 2006)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .