Nu am nici un motiv
sa ma aplec
si sa cant
daca eu nu am oase.
Nu reusesc
sa ma ridic,
chiar daca vocea
rezoneaza printre lacrimi.
Nu am nici o cauza
sa ma cobor
chiar cu o treapta prea jos,
daca norii ma adora.
Sunt deasupra
intre ceruri si opinci
de ingeri.
Sunt cazuta deja
din palma spatiului,
prea aproape de nori
si prea departe de cer.
Uneori ma prabusesc
sub forma de roua
pe gardenia de pe balcon
ca sa te pot privi.
Uneori ma asez
pe aripa unui gand
si te scot pe aleea
de stejari
ca sa pot ploua peste tine.
Nu am nici un motiv
sa cobor
fara sa pot ramane.
E mai usor
sa raman
fara sa cobor.
E mai usor
printre opinci de ingeri.
Deasupra norilor nu ploua.