ce grai străin ivesc în ochii tăi nemuritori!

aprinsă, buza ta se răsfrânge-n ecouri...

mai stai… mai stai o noapte să numărăm fire de iarbă umedă...

urechea mea are nevoie de șoapta ta cu dor și flori,

ascunde-te-n părul meu pe lemnul rece-plutitor

și-ascultă înăuntrul meu cântec vibrând...

rămâi așa, te rog, o clipă, poate două,

rămâi așa și lună și stea,

rămâi până soare, rămâi până raze

un bob inocent căzut în mare de ape...

mai pierde o dată privirea-n săruturi,

mai pierde iară sărutul în noi,

mai stai așa suflet în suflet...