A plecat Nea Gică într-o zi de vară
Spre o veșnicie de ținut în spate,
Cred că și-a luat aripi ce-au mai fost purtate
De vreun înger trist întâlnit în gară...

A plecat Nea Gică să cânte tăcere
Prin localul straniu ce-i deschis în Rai,
Forfotesc luceferi și se-nhamă cai,
Iar hangiul știe că nu face-avere,

Doar la masa stinsă de venin atroce
Se înclină pajul ca de bun venit,
O magie face și din asfințit
Trece iar Maestru-n răsărit feroce;

Poate că îl cheamă Dumnezeu la sine
Să îl cerceteze sub un felinar
Și-ascunzând un zâmbet șugubăț-amar
Simte că un cântec să șoptească-i vine.

Se vor da la vorbă și la cântec aspru
Până zorii zilei se vor tot ivi,
Un pahar de vise încă vor ciocni
Și-or pleca agale pe-o geană de astru...

A plecat Nea Gică să nu-l mai găsească
Viața cea haină mult prea gârbovit,
Într-o clipă numai a întinerit
Că și-a pus pe cântec a luminii mască.

A plecat Nea Gică și-am rămas săraci,
Nu mai spune nimeni "Toarnă-un păhărel!"
S-a gîndit că nu mai este tulburel
Și s-a dus să pună pe lună araci...