mi-e sufletul prea alb pentru iubirea aceasta zidită în vânt pe la răscruci de vremuri
rostogolindu-se pe templul trupului îngenuncheat minciuna caută lumina
cer năruit printre degete pe eșafodul gândurilor rebele
sub zidul întunecat drumurile se risipesc disperate
glasurile de dincolo veneau în rotocoale pomenind un nume
îndărătul inimii era doar o gură întredeschisă ce ascundea jivinile întunericului
moarte-s cuvintele și amintirea clipocește în ape străvezii
muntele și-a ridicat depărtarea drept steag de pavăză

eu

doar o umbră pe potecile unor sensuri străine