Gotterdämmerung și zorii

O adiere blândă
îmi mângâie ființa
în purpură de stele
pulsează a mele umbre
din ele curg smaralde
și chihlimbare ude,
vârtej de ape,
imagini scăldate-n aur.
Un cer coboară
altul urcă.
Mă-nvăluie un Ka
cu brațele-i de soare
urc, tot urc,
treptele de piatră se topesc
un lac de foc se-nalță
Atum mânia-și revarsă,
aruncă totul în apele lui Nun.
Încolăcit, încet mă devorează...
renasc precum Tehnut
în brațele lui Shu,
în zorii lumii noastre.