te joci
pui un fir de păr în plic și îl trimiți morții
nu te grăbești nu aștepți răspuns
- moartea e singura amintire de familie
ce nu poate fi înstrăinată, îți spun
tu rîzi dansezi plîngi și iar rîzi dansezi plîngi
un copil rostogolind o roată de bicicletă
în jurul bisericii – prima ta rugăciune
e liniște ascultăm cum se subțiază sunetul între noi
de ce îmi arăți mie
ceea ce sinelui tău îi ascunzi?
prin goliciunea ta se vede ca printr-o firidă
ce e dincolo? o naștere sau
un sacrilegiu de hîrtii albe
încă nu stii. mai joacă-te mai joacă-te
jocul tău a uimit o cascadă. nu te opri
i-ai înnebunit pe toți ai dereglat busolele
caravana cu sare a nimerit înapoi pe limba negustorului
ți-e frică, știu, dar joacă-te joacă-te joacă-te
jocul tău face să se repete
soarele după lună cuvîntul după cuvînt
un fel de a te apropia de tine însuți
prin toate lucrurile deodată,
de a fi ascuns mai în adînc
decît cele nevăzute, la sfîrșitul jocului
cînd tu copilul te vei trezi să întrebi:
tată, ce foc uriaș a stins, cu apa ei, marea?