Perspectivele se schimbau dinamic
la fiecare pas de uriaș, albastru
închideam o ușă, o înfruntam pe următoarea
și ușile scârțâiau toate la coadă
bizare precum coperțile de romane SF.

Mănușile tatonau mai întâi clanța de serviciu,
doamnă secretară, am o constrângere de mână
fierbinte ca o cafea turcească cu leuștean
maleabilă ca un compromis cu Johny Walker.

Oh, perfect, o s-o transmit somității de dincolo.
Știai că fumează? De unde să știu, din cărți?!?
Nu face nimic, Domnul nu citește,
doar vorbește și alții îi scriu pildele.

Pierdeam motivația mănușilor
undeva pe o stradă muzeu,
orice plimbare pe Unter den Linden se termina
cu perspectiva izbirii elastice de-o poartă de fier,
eu am în sânge istoria înaltelor porți,
ce știți voi?...

În privința porților
perspectiva este structural diferită,
nu mai ești încadrat de șase ziduri
ci separat de apus printr-un zid orizontal
de beton, fratele tău decedat a scris
die Gedanken sind frei
pe o cărămidă de hârtie,
ai primit-o moștenire prin poștă
și o porți în buzunarul din gând
al unui trecut demolat.

Aici unde sunt, număr ușile pe degete,
la mașină, la cabina de probă,
la dulapurile zidite în perete, în esență
la intrarea și ieșirea în-din zona ambițiilor.

Ușile lifturilor se deschid singure
dacă ai încredere și răbdare
media de viață a perspectivelor agnostice
crește direct propoțional cu suprafața,
în picioare pătrate, a biroului
cuburile au intrare dar nu au tavan
sky is the limit,

mănușile nu sunt angoasate de lipsa clanțelor
aruncă sentințe cu burice electronice
și perspectivele se strâmbă staționar
la orice pas de pitic roșu.


21 mai 2002

Din volumul "Geometrii singulare",
sept. 2003, editura Pro Transilvania, București