INEL


M-a tulburat o întîmplare
Ce-am împărțit-o-n doi cîndva.
Era pe cînd da pomu-n floare
Și-n tinerețea mea era.

Tu îmi veneai dintr-o stihie
De care, fraged, nu știu cum
Gîndeam că-i pură veșnicie
Ce dăinuiește și acum.

Erai ( îți amintești?) frumoasă,
Încît păreau uimiți, la fel
Ca mine — zorii de mătase
Ce s-adunau într-un inel.

Erai atîta de frumoasă
Și noi am revenit acasă,
Ca nu cumva dintr-o minune
Să-ți intre degetul în el.