icoana vieții mele e-un freamăt în rafală
răspuns la o chemare din sunetul de corn
și am în dinți blestemul ca orice bănuială
s-o ard adânc în suflet și-apoi spre cer s-o-ntorn

mă doare-un ceas de seară dintr-un apus cuminte
mi-e dor de locuri simple pe care nu le știu
din care Demiurgul stăpân peste cuvinte
îmi va trimite știrea că nu e prea târziu

să plec pe drum de ape adânci fără măsură
pe care navigară și alți nebuni rapsozi
cei care-n loc de apă băură saramură
și-au mers ades pe mâna sirenelor-matrozi

așa văd eu cuvântul maestru spadasin
sau leac ce dat la vreme orice durere curmă
tot el deopotrivă devine asasin
în rana dureroasă de-i aruncat și scurmă