Era tot parcul un palat,
Plin de coroanele regale,
Ce străjuiau într-un regat
De pajiști cu sclipiri florale.

Podelele-s de iarbă verde
Având intarsii de culoare,
Prin care drumurile-și pierde
Poporul de viețuitoare.

Cu truda lor, împărăția,
Furnicile o fac prosperă,
Iar florile cresc bogăția
Aromelor din atmosferă.

Coloane-s trunchiuri viguroase
Ce sprijină ca bolți, frunzișuri
Din care curg armonioase,
Triluri pe large luminișuri.

Pereți de iederi se ridică,
Jur-împrejur, vântul să țină
Din răsuflarea-i care strică,
Orânduiala lor divină.

Decorul ? Tufele de roze,
Ici-colo-n cale presărate,
În rând cu mândre tuberoze
Și panseluțele pictate.

Curteni, un stol de zburătoare
Ce rătăcește prin tufiș,
Iar claun e o ciocănitoare,
Ce strică-al scoarței înveliș.

E sfetnic corbul cel sfătos
Care veghează scrutător,
Pe jețul lui din chiparos,
La pacea-ntregului popor.

Ca orologiu au un cuc,
Care le dă la toți de veste
Din cuibul pripășit în nuc,
Că liniște-n cetate este.

Acesui rai odihnitor
Ce n-are prinț sau împărat,
Doar soarele strălucitor
Îi face traiul mai bogat.

El, cu alaiul lui de nori,
Aduce seve și lumină
Pentru supușii iubitori
Și poartă numele: grădină.