Ploaie așteaptă,
suflet de rouă…
soartă amăgită de vreme…
În mine, natura a murit.

Ploaie searbădă,
tristețe profundă…
În goluri himerice se-ntinde lumea.
Aștept un sacrificiu al vremii…

Temperatura scade brusc;
în suflet plutește barca cu deșertăciuni,
în timp ce-aștepți o picătură caldă
pe buzele de mort învinețite.

Praful s-a distilat în cuvinte
și cerul s-a adunat în fraze scurte;
Dumnezeu a picat pe pământ,
în stropii norilor ce-și spun mânia.

Ploaie de vară,
natură furioasă,
rouă înstelată-n noapte…
Plutește chinul pe butuci de scoarță…

Copacii au încremenit
și sufletul s-a stins în apă;
e liniște și bolta înstelată…
A trecut ploaia…
Mă simt bine.