Cum coaja inimii-ai străpuns, fără de veste,
Și crești spre cerul dinlăuntru, în poveste,
De-o lacrimă stropită, la rădăcini de dor,
Și-atrasă de lumina din veșnicul izvor!

Cum ai ieșit din oul tăcerii, din cuvânt,
Și tai vârtej de gânduri, și naști fior în cânt
Cu aripi larg deschise, pe adieri de foc,
Cu purpura uimirii ce-ți picură din cioc!

Cum piatra ai străpuns-o cu fuior de apă
Din ochiu-n care taina rostirile-și îngroapă,
Ca-n ascuțimi de fulger să-mprăștii în tării,
Dintr-a iubirii floare, mireasma apei vii!