dacă mi se spune
că îmi va cădea mâna
cu ochii mijiți
o văd
căzută pe bordura trotuarului
încleștată încă
pe ultimul obiect
ținut
viu
vie
ceilalți care așteaptă în stație
se uită urât
sunt ușurată că măcar ei respectă comandamentele
iar o Noemi
îmbrăcată în roz
nu așa cum o știu eu
când firicele de sudoare
copilărească i se
adună
ghem între ochi
trece încruntată
lălăie cuvintele
cu ochii țintă
la mâna roz și lucioasă
mâna mea
pe care calcă roțile mașinilor
în așa fel încât mă doare-n cot
fosta legătură
brațele lui Noemi
trecând fără să mă recunoască
dau cu piciorul
în mână ca să o îngrop să nu se vadă
sub sacii de plastic și polen de la colț
pressing la un nevăzut
pentru posesia mâinii la centrul terenului
Noemi mai trece o dată
cu sudoarea ghemuită în buric
acum e însoțită de
două fete cu care se ține
de mână
am pierdut puținul respect pe
care îl aveam pentru mine
cu fața trapez și gura pungă
minimul moral efervescent

vedeta stației
acum se apleacă
se îndoaie reverence
cu părul zburlit de rușine
nu i-a ieșit
mâna revine la locul ei
și trage o palmă autobuzului în întârziere.