Tac și îți ascult privirea
ce îmi șoptește visul înghețat
în ființa
ce caută nemurirea.
Mi-e frică să răspund,
mi-e frică de sentința timpului.
Știai că el ne poate ucide?
Apoi ne dă o nouă viață
în care tu îmi ești străin.
Îi simt săgeata otrăvită și
închid ochii!
Unde ești?
Știu că te voi pierde
căci ești doar un vis
creeat de dorința obsesivă
de a fi iubită și de a iubi.
Tu nu exiști
dar,
tac și îți ascult privirea
ce îmi șoptește visul înghețat
a unei nopți în care Luna
mai avea acel rol eminescian...