Copile,
Când vei citi, ai să afli totul;
Nu mâna mea a scris scrisoarea-aceasta,
Păstreaz-o, prin ea îți va vorbi prorocul:
Adevăru-l vei culege și-ți vei recunoaște casta!
Scrisoarea-aceasta suntem noi,
Fiu, fiică și părinte
Și gloria Romei și lacrimi și morminte,
Adunate pe pecetea cât o țară-ntreagă.
Aceasta e puterea din care noi ne naștem,
Cuvinte dintr-o scrisoare neterminată.
Te văd. Ai citit și mă privești...
Îți simt cuvintele cum picură
Un dangăt lung și greu în piept...
Și-n dangătul biciuitor în tânguiala lui
A răsunat cel mai cumplit strigăt:
-Cine a rupt-o? De ce a rupt-o?
Unde este copilul rupt de mamă?

De aici, fiecare o citește în sine...
Încă neterminată...
Încă ruptă...