Cățeluș cu păru’ creț,
A avut un vis măreț,
Tot lingându-se de zor
Pe lăbuțe și cosor,
A descoperit atent
C-ar avea un mic talent,
Nu la prins muște din zbor
Ci talent de scriitor ;

Cățeluș cu păr bălan,
Cu o pană de gâscan
De rime s-a apucat,
Le-a frecat, le-a gâdilat…
Inspirația divină,
Poate și muza canină
L-au împins, cum dracu’ știe
De a scris o poezie (!)
Și-ncă una chiar haioasă
De dădea la alții clasă
(Mă refer, să mă iertați,
La dulăii consacrați).

Cățeluș cu moț tuflit,
Păi atât i-a trebuit :
Dulăii când i-au citit
Parodia, au sărit,
L-au lătrat, l-au mârâit,
De mă-sa au pomenit,
Cârlionții i-au lungit,
Prin noroi l-au tăvălit,
Mamă-mamă ce-a pățit !
L-au luat și de blăniță,
L-au mușcat de sub codiță,
L-au făcut din om-neom,
Ce să mai (!) era în pom
Speriat și îngrozit,
N-a scos un scherlălăit,
De-i pieri cheful bădie
Un catren ca să mai scrie.

P.S.
Dragii mei, eu am glumit !
Cățelușul n-a pățit
Chiar nimic, din poezie,
Este doar o parodie,
Așa că v-o spun să știți,
Nu îl mai compătimiți,
Sunt doar fapte ireale
Ce n-au loc la animale !

Valeriu Cercel