...și veșnica așteptare a labirintului
de a se naște prin ochii iluziei
și firul nevăzut al Ariadnei
ce-ți deșiră trecutul în prezent
și aerul care te susține și te respiră
fără plămâni fără sânge ca o moarte
în care încremenesc gesturile
... dincolo de ceea ce nu poți vedea și auzi acum
în spatele acestor rânduri
în privirea care le scrie si apoi te citește
există altcineva
pe care nu-l poți înghiți cu neuronii
obosiți și dezorganizați ...
neavând altceva mai bun de făcut
decât să întorci pagina
în golul în care rămâne ochiul traumatizat ,
sângerând de absență
fără nici o continuitate în frazele imaginii
doar o absență
fără să vezi ceva dincolo de viteza neuronilor
... pătrat și cerc și punct .
totul fără nici o legătură seducătoare
aducătoare de început de liniște ...
privind în gol
privind în gol până începi să crezi
să crezi că ți-au crescut aripi
să crezi că vezi îngeri zburând
și încerci să te ridici și apoi să te arunci ...
la dracu să fie dacă nu o să cazi!
și începi să crezi că vei supraviețuii acestei vieți.