și vin așa ca un abur
bâjbâi pe coridoare
într-un pântec prea strâmt
ating un sunet prelung
incantație nerostită
deschid ușile
mereu alți și alți oameni
dincolo
mereu alte și alte inele
de absență

îmi las la intrare parfumul
să nu amestec viața mea
cu viața lor
prea devreme

nu înțeleg ce îmi vorbește
femeia aceea
îmi poartă chipul
mi se aseamănă
atât cât să pot rupe
orice amintire
când ating tăcerea

ușile nu știu nici închiderea
nici deschiderea
ele doar urmează mâna
așa supuse
cum urmez eu noaptea
fără să întreb
ce abur îmi pătrunde
în somn