Am propria mea credință despre cuvinte
Sezonul când păsările trec prin silabe
Este mai aproape acum ca oricând
De aceea nu te supăra pe Soare

Că-și ține umbrele doar pentru el
Înaintează spre algoritm, dacă poți surâde
După acest cutremur cu epicentrul-n cuvinte
Am propria mea religie despre ele

Zeul lor este unul hoinar, fără hotare
Ca un Don Quijote la prezent imperfect

Vreau să te îmbrățișez și atât.

Mă încurc iar în mine...
Și pașii mi-i vând pe mai nimic
Sunt săracă de tine acum

Îmi vând și ultima rouă prelinsă din inimă
Și ultima lumină care nu te-a găsit
Nimic din ce am nu e în stare să te arcuiască
ÃŽn toamna mea cu ferestre spre iubire

Vreau să te îmbrățișez și atât.