ieșind cu creștetul în dimineață
am să m-adun într-un pat ca un pântec simplu
mă voi depărta apoi din mine
să văd cum se mișcă trupul meu
de la distanță
și să aud zgomotele dinților în frica străină
pe spațiile contorsionate
zornăind cheile firii clădite hulpav

am să mă acopăr cu tine prin trup
iar pe mine o să mă trag ca pe-o pătură
până la gât
voi privi lung lucrurile
dacă-mi va fi cald mă voi înjunghia într-un loc
și voi sta liniștit întreaga zi
cum n-a mai fost niciodată această gubernie

până mi se va scurge sâgele în venele
lucrurilor pe care le voi privi
spre înserare

abia atunci voi urla
nu exist
eu nu sunt cicicov
am fost până când gogol a devenit nebun