Iubirea de plexiglas

Nu pot să scriu despre lumile care vor veni,
despre trotuarele rulante,
despre autoturisme zburătoare.
Nu pot vedea oameni pe alte planete,
nu mă pot bucura de toată informația care există.
Sunt doar o iluzie a unui prezent
necrezut de cei din alte timpuri.
Nu pot cânta capacitățile calculatorului,
nu-s o reclamă nouă,
nu mă pot bucura de nichelul,
de plexiglasul, de geamurile fumurii,
de gratiile noastre termopane.
Nu pot vedea lumea.
Am doar acest orizont
necrezut de cei din alte orizonturi.

Nu pot iubi apăsând pe butoane,
nu-mi pot găsi consolarea mângâind
suprafețe ideale
și oricât de tare aș țipa spre tine, iubito,
cu boxe care să surzească lumea,
fără iubire inima ta nu mă aude.
Nu pot să fiu un joc de sticlă
prin care circulă aceleași lacrimi recuperate.

În jur, toate lucrurile astea îmi țipă:
Afară, poete, din existență!
Nu pot să văd obiecte, nu pot să văd viitorul,
eu prefiram inimi, lumini.

Vorbesc de iubire unor oameni de după vitrină
au căști pe cap, iar ochii
acoperiți de funinginea ochelarilor,
Ființa lor e în mare parte sintetică.
Tu, iubito, deja ai trecut în altă vitrină.
În ființa ta ghicesc abuz de tehnică.