târziu și departe elian cobora pe drumul ce ducea spre elsinor
mușcau din ziduri umbrele aprige ale menestreilor
demult nu mai avusese ea o asemenea sărbătoare
adunată din praf de drumuri și mâl de stele hohotitoare

ar fi trebuit să ajungem acasă demult își spunea ea
ar fi trebuit să ne naștem încă o dată
printre săbiile tăcute ale cavalerilor noștri muriți fără de noi
ce se întâmplă cu zilele pământului
și către cine apune soarele

tremurătoare linie de ape îi însemna fruntea dinspre miazăzi
alerga fără teamă și fără de prihană prin visul celui uitat demult
în miezul incandescent al pământului băteau clopote prevestind
încă o ardere pe rug
ochiul bufonului veghea atent așteptându-i sfârșitul
pictorul desena autoportrete și poduri
ultimii cai alergau peste câmpii elizee

ar fi trebuit să ajungem acasă demult
își spunea elian aplecându-se aproape pasional și roșu printre cuvinte