ar fi trebuit

să iubesc
o singură poezie – insuficient
veți spune
nu am să vă contrazic
timpul împerecheat scrisului e nimic
aidoma dezrădăcinaților dintr-o limbă

expuse respirației
– resemnare absentă –
buzele
nările
capătă consistență de mâl
mâinile prind să tremure
și inima
se arată genunchilor
pe zi ce trece
mai grea
parcă s-ar grăbi undeva
unde picioarele nu o vor purta niciodată

prostituată istovită
poezia
își satisface oral icoanele
albindu-și dinții
- buzunar de mărunțis –
pe cer trec păsări de hașiș
fâlfâindu-și arpile ca niște bancnote
netipărite

ce vor înțelege dihorii? mă întreb
dar
suflet bleg
mă îndrăgostesc de ochii ei
încă o dată