Dimineața găsim urme de dinți în măr
- oricare dintre noi ar putea fi vinovatul -
pîndindu-ne reciproc nici nu vedem
cum șarpele se strecoară în lacăt
și ne încuie pe dinafară
mărul se rostogolește împrejurul nostru și țipă
își vrea înapoi mușcătura
ce să-i adăugăm, Doamne, cînd noi înșine
nu suntem întregi ci doar părți ale poftei tale
de a avea pe cine pedepsi?
ceea ce odată ni se arăta acum trebuie căutat
și ne e frică
strigătul nostru e atît de slab
că abia îți atinge genunchii
dar știm că-l auzi știm că-l auzi
de aceea ne închinăm în fiecare a șaptea zi
odihnei tale.