Mai dă, Doamne, primăvară,
Pentru omul cel de rând,
Căci în fiecare seară
Adoarme cu ea în gând.

Bate-i cu raze de soare,
Lovește-i cu ghiocei;
Cu necaz și supărare,
Nu mai da, Doamne, în ei!

Cu petale de narcise
Ninge-i când le e mai rău;
Peste noapte dă-le vise
În care îi scapi de greu.

Lasă-i să miroasă crinul,
Îndulcește-i cu nectar;
Ia din calea lor veninul,
Că-i al dracu' de amar.

Că nu sunt chiar de ocară
Dacă nu-s miliardari.
Fă-le viața mai ușoară,
Că au sufletele mari.

Un mic colț, uscat, de pâine,
Dacă vrei a imbuca,
Dintre doi, știi foarte bine,
Tot sărmanul ți-l va da.

Deci Tu bate-i, dacă-ți vine,
Bate-i cu mană cerească,
Dar nu mai lăsa pe lume,
Om pe om să asuprească.

Mai dă, Doamne, primăvară,
Pentru omul cel de rând,
Căci in fiecare seară,
Crucea și-o face plângând.