Murim și renaștem aproape zilnic,
fără să ne dăm seama.
Murim de fiecare dată când se închide ușa în fața aceluiași vis de-o viață,
ca să renaștem dintr-o fărâmă pe care am iubit-o dintotdeauna.

Invers: fără iubire nu e viață și fără vise nu murim.

Nu te iubesc, dar nu am pe cine altcineva să chem
acum, în caldura verii, când
umerii mei s-au ars la soare.
Tăcerea nu e o boală, e o suferință că tu nu mă asculți.
Chemarea nu e din disperare,
e pentru că nu știu cum altcumva aș putea supraviețui.

Știu să renunț în fața refuzului tău rece,
ca sa renasc eu, fără tine,
doar cu iubirea ce am vrut să ți-o ofer,
ce-mi rămâne mie, ca o povară,
ca să mă doară că nu am cu cine să împart
farfuria cu cireșe.