O noapte albă de gustar se-așterne
Pe-un relief de stele argintii,
Miros de fructe împresoară iarba
Și merele de drag s-or înierbi.

Dac-aș rosti atâta măreție
Din cele ce se trec sub ochii mei
L-aș egala pe Dumnezeu în vorbe
De-ar împietri și călăreții-n șei.

Dar am decât aceste vorbe simple
În ciuda faptului că în auz
Foșnesc unduitor mii de cuvinte
De parc-ar fi un lan de cucuruz.

Mă-njunghie pragul trecerii în toamnă
De parc-aÈ™ sta-n genunchi pe coji de nuci
Și n-aș culege strugurii din vie,
Sau nu mi-aÈ™ lua adio de la cuci.

E un secret, sau mai degrabă-o spaimă
Față de-apusul greu, incandescent
Să-i spun că e, de fapt, ultima toamnă
În care mă numesc adolescent?