să mă ierți
în seara asta n-am putut să-ți scriu
zăpezile verii îmi cresc din spinare
o coastă două trei garduri de jur împrejur
pe dedesubt rătăcesc ruginită cheia uimirilor
mâinile mele porțile nimănui închid lemnul în tăceri scârțâie balamale
eram semnul tău de întrebare m-am rătăcit
numărul de la poartă ba chiar poarta pare aceeași
eu nu
n-am să-ți scriu
pentru că vreau să-mi amintesc
puțin din mine din tine mai puțin
să cresc înapoi cine sunt
cumva

*

în seara asta
țin între degete o florină uscată ierbar între palme primăvara
niște zile planșe de botanică dintr-o carte a tatii
ușor îngălbenită cam veche desigur eu
am acum toate cărțile le port în mine deși unele nu le înțeleg
nu încă
mai am puțin până la capăt simt
încă puțin
așa cum unele flori mai au mirosul cuvintelor tale
altele doar forma lor cuminte prea târziu și ție și lui
v-am promis prea târziu
că mereu îl voi lua cu mine
că mereu te voi lua cu mine
și-a plecat înainte să m-audă
și-ai plecat înainte să m-auzi
cum pe toate de atunci
semnez cu singurul nume cu care m-am botezat singură
și pentru că nu îl știți
nu mă mai chemați
înapoi

în seara asta mama are nume de floare
iar am uitat să o sun poate maine
poate mai culeg puțin din mine
și mă fac mamă în locul ei
să ne cheme la fel pe nume tata și tu
poate măcar atunci ea va fi mândră
că fata scrie poezie și-o crede pe cuvânt

de douăzeci și doi de ani îi promit că-n fiecare primăvară
voi veni și-i voi aduce viorele se strâmbă de fiecare dată că-s mofturi
dar știu că m-așteaptă știu asta de fiecare dată când vin acasă

îți lipsesc mamă și mie-mi lipsesc

*

viola odorata tu scilla bifolia eu lumea ne confundă
deși suntem categoric familii diferite o știm amândoi
eu îți cresc întotdeauna sălbatic în păduri de foioase
tu în grădini sau liniștit la marginile mele
însă cred că asta
neapărat trebuie să se fi întâmplat primăvara
nu azi

*

azi sunt aici o altă femeie
singură cu numele tatălui își caută nume de floare
cu care să-ți poată scrie
de mâine