S-au pogorât în pragul toamnei
cununi de săturare sufletească
turnând în sufletele seci de dor
o alintare părintească
scălzând urechile-ntr-o spumă
luată de la sânul mării
turnată apoi doar în lumina pe care-au alungat-o zorii.
cununile muncite atunci de un tăran lipsit de nume
s-au adunat în pragul casei vrând parcă gardului a spune
prin ce-au trecut ca să ajungă în mâna rontăită de răbdare
cum dogoreala contenea în gâtul ruginit de soare.
Suflând din greu,la o cărută,doi boi cad în genunchi
părând că se despică cerul cu sfinti căzuti pe lânga trup
copitele se înclestează deasupra tinei aspre
fără de culori
părând că vor ca să strivească-n umbră
un teanc de lumânări.