Pamantul n-are odihna de-atatea cadavre din el,
Dar nici eu n-am liniste, ma plimb fara tel
Prin cimitirul cel vechi. Aici ne-am cunoscut,
Ne-am jurat ca ne-om iubi mereu - dar tot ce-am facut -
Am calcat juramantul la care martor ne-a fost luna.
Noaptea aceea a fost si va fi pe veci numai una -
Semn al dragostei noastre trecatoare ce-a fost -
Juraminte uitate, cuvinte aruncate fara rost...

Ploua. Lacrimile mi se-mpletesc cu-ale ploii...
Ma simt mai curat ca deodata cu mine plang norii.
Plang incet la usa unui vis ce-a durat cat o mie,
Visul a ceea ce-a fost sau ce-ar fi putut sa fie...

Azi ingrop vise, ganduri si tot ce tine de ele;
Acesta va fi cimitirul amintirilor mele!