Murea prin seară strada și zilnicul ei muget...
Asemeni unei râncezi îngrămădiri de seu,
Un nor se prăvălise pe streașini; iar pe cuget
O bură de-înnoptate tristeți cădea mereu.

Se-amesteacase ceața din noi cu cea din slavă...
Și, silnici, pașii noștri trezeau - o, cât de rar! -
Ecouri fără nume, prin liniștea puhavă
Din acel trist și umed sfarsit de Făurar.

Intrasem în penumbra stăpânitoare unde,
Strivite-n vrăjmășia puterilor din jur,
Nici sufletele noastre nu-și mai puteau răspunde
Iar vorbele șoptite loveau greoi și dur.

Hordii întregi de duhuri,lungi stoluri de destine
Își împleteau în preajmă înfricoșatul rit:
Căci blestemul căzuse...În gândul meu și-în Tine
Biruitor pustiul scurma...- Și ne-am oprit

Să cercetăm o clipă răspântia și bruma.
Și-am stat, și-am stat sub neguri, de asprul țărm legați:
Doi arbori singurateci și desfrunziți de-acuma,
Pe unda ne-înturnată a Orei înclinați.

.........................................................

Dar întrebând pustiul și liniștea și ora
Ce străbătea prin lucruri cu-un șopot de vâlcea,
Am înțeles că între iubirea mea și Sora
Întinderea abisul ostil îți adâncea.

Ne prăbușeam...Când, iată că, înclinând privirea,
Acolo, jos, pe crusta de caldarâm și lut,
Zărirăm două umbre unite: contopirea
Sălbatecă, informă,a marelui Sărut.

Păreau a nu cunoaște nici piedici, nici osândă.
Zăgazuri pământene n-aveau...Alt Demiurg
Le stăpânea, desigur, cu-o pravilă mai blândă
Făptura lor ciudată și vecinicul amurg.

O,simpa înfrățire,pătrunderea lor oarbă!...
-Când, când, interioarele mări vor izbuti
Ca ele să-îmbine,ca ele să se soarbă?
Când, învălită-în caldul sărut, te vei topi?

O,spune-mi: deși drumul e astăzi sulf și zgură,
Din îndepărtatul șipot imi va fi dat să beau?
-Și-om prelungi povestea, ce-în lumea lor obscură
Imaginile noastre de umbră începeau?...