Zbor fără țintă ca un vultur orb,
Luminile fără remediu-mi sînt rănite,
Degeaba port pe cap un coif de sfinx
Degeaba am aripe poleite.

De unde vin? Ce sevă materială mă plămădi?
Din praful cărui veac
Mi s-a format aeriana frunte
Sub care-naripatul gînd sărac,

Stă priponit în hățurile minții
Necopt și dur, cioplit în piatră fină
A cărui vizuală rațiune
Înlocuiește ochii goi, fără lumină?

Vîrstă nu am, deși-s bătrîn ca timpul,
Matur nu sînt, deși-s fragil și slab,
Oh, nu, nu sufăr de nevroză
Ci sînt tristeții prizonier bolnav.

Sînt obosit la șaisprezece ani
Și prea fricos ca sufletu-mi să-mi ardă
Mă străduiesc să-mi înțeleg călăii
Le dăruiesc prin scrum, ultima rază,

Ultimul zbor nesigur și înalt
Prin cosmosul lugubru al sorții
Mă va purifica și transforma
Dînd un impuls feeric morții

Renasc și numai suflet mai colind
Dăruind tinei, lutu-n amorțire
Și-n schimb, asemeni fluturilor orbi
Am parte de edenică iubire.