Copil al fanteziilor târzii, te recunosc,
deși nu exiști decât în imaginația mea ascunsă.

Plutești atemporal într-un spațiu la care numai mintea mea are acces
Și nu cunoști pe nimeni altcineva decât pe mine.

Te manifești ciudat, umplând de lacrimi ochii mei uscați
Iar nodul ce îl simt în gât adesea e de la zâmbetul tău
Și de la părul tău lung ce-ți cade dezordonat pe umeri.

Uneori trec zile fara să mă gândesc la tine.
Alteori n-am somn că nu-mi dai pace.
Mă întreb dacă vreodată te voi ține în brațe aievea.
Înainte să mă contopesc cu nimicul.

Nu îmi doresc să se întâmple deși uneori aș da orice ca să te întrupezi alături de mine.

Mi-e teamă că dacă vei părăsi edenul minții mele
Te vei schimba și îți vei pierde aura
Pe care eu o văd în jurul tău.

Mi-e teamă că lumea cea reală îți va topi piedestalul
Pe care te-ai născut în imaginația mea
Și pe care tronezi atunci când te visez cu ochii deschiși în ceas târziu.
Și te admir.
Și te doresc
Și……

Fără atâtea cuvinte goale !
Ești esență de suflet în forma ei cea mai intensă.
Pe care numai eu o pot traduce în trăiri….
Asta ești tu cea fără de nume si formă.