ești postmodernist un critic gomos mi-a ghicit
pictam cu gânduri o boltă și-l priveam aiurit
ai avut șansă din asta o generație va avea de trăit
i-am scuipat semințele-n față peste chipu-i ciupit

a continuat maniac nu regreta că nu ai un stil clasic
urmăream porumbeii în zbor ce dansau matematic
da cred că ești dificil bravezi puțin în romantic
subit a-nlemnit sub râsul lui pușkin sarcastic

până ieri la zece mai puteai trece poet simbolist
gânditoare clio zâmbea obosită unui tânăr turist
rimbaud se juca cu o beată corabie dar era un artist
baudelaire se înecase în spleen ca un albatros trist

poți coborî două trepte o să fii suprarealist cadet
vorbele sale goale se loveau sec de un craniu absent
breton folosea vase comunicante pentru amorul ardent
mica sirenă îmi șoptea glacial a devenit impotent

normal ca modernist ar fi trebuit calvarul să-ncepi
sartre îi spunea din priviri critic bătrân nimic nu pricepi
am întărit prin viu grai murit-a curentul e greu să concepi
însoțit de orbii lui munch a pornit supărat să culeagă dovleci