Mărgăritare îmi curg din ochii roșii,
Se preling pe obrajii palizi, lipsiți de viață,
În mine se revarsă șiroaie de ură cruntă,
Și din mine picură strop cu strop iubirea...
Simt cum ura îmi inundă sufletul, iubirea chipul.
Ele curg necontenit până se îneacă una în cealaltă,
Se contopesc, transformând-se în nimic...
Eu tremur de durere și devin una cu ele,
Devin nimic, un nimic care se îndreaptă niciunde,
Un nimic rătăcit... căruia îi este frig...
Mă trec fiorii și simt cum mă pierd tot mai mult,
Cu fiecare lacrimă pe care o pierd din mine, în mine
Mă înec în tot ce-a fost vreodată între noi...
Îngheț, îmi simt inima sufocându-se în bătăile ei,
Nu mai lupt, e prea târziu pentru asta...
Știu că nu pot înota în umbrele trecutului nostru.
Mă las dusă de valul tău; mi-e din ce în ce mai frig,
Apa e rece, nemilos de rece... tu mă porți departe,
Departe de viață, de moarte... departe de tot.