Tu, femeie ideală și teoretică,
tu, cruda și generoasa,
pasionala și bicisnica,
coborâtă din rai și cocoțată pe-un piedestal,

care-mi tulburi toate nopțile
și căreia-ți dedic toate versurile vieții mele,
în metru antic sau modern, după bunul plac,

Tu, mama cântărilor și bunica cultelor,
regina măduvei și sclava imaginației mele,
rubensiano pe catwalk,
tu care zici că nu știi să iubești ca un copil
dar minți cu atâta candoare,

Tu, cu care ziua mă-mbrac și noaptea m-acopăr
(numai dimineața te găsesc în cutia de cereale),
tu care nu-ncapi nici într-un cuvânt, nici în toate,
tu, nespusa, neiertătoarea, neuitata
zeiță de femeie care-mi ești,

De ce sufli-n castelele mele de nisip?...